
  |
|
  |
 |
Hyun-Su

Boboc

Data inscrierii: 08/Aug/2011
Mesaje: 3
|
|
Una dintre cele mai faimoase galerii de arta se afla chiar in orasul in care Hyun-Su se mutase de curand, spre norocul lui. Hyun-Su era un nobil, dar nu unul obisnuit. Nu il interesa atat de mult rangul, pe cat arta. Acest titlu era doar un fel de mostenire de familie si nici nu i-a dat vreodata prea multa importanta. Pe de alta parte, el a vrut mai mult sa isi foloseasca toti banii pentru calatorii. Sa vada intreaga lume, sa cunoasca oamenii, atat cei din inalta societate, cat si cea de jos. Toate lucrurile astea i se parea frumoase, dar mai ales cele simple. Niciodata n-ar fi lipsit dintr-o excursie la munte, intr-un sat. Poate pentru ca era obisnuit cu bogatia si deja il plictisise de ea.
Picasso, Henri Matisse, Leonardo da vinci, Vincent Van Gogh erau numai cateva nume demne de admirat ce apareau sub cateva tablouri din imensa sala. Fiecare poză il facea sa se simta ca in alta lume, fiecare obiect ii trezea amintiri, sau ii dadea distincte idei, ideale pentru a scrie un nou roman. Aici isi gasea inspiratia, mai mult sau mai putin. Iar acum venea usor, spre surprinderea lui. Nu i se intampla asta oricand dorea. Uneori, se trezea si la 3 dimineata, dupa un vis scurt, ciudat, dar care considera ca merita scris.
Era inca dimineata, destul de devreme, dar cu toate astea, galeria avea destui vizitatori. Asta pentru ca toti oamenii din inalta societate erau foarte matinali, punctuali, oricum ai vrea, numai defecte pareau ca n-au uneori. Asta il enerva uneori, toti vroiau doar sa afiseze imaginea unui om bogat, puternic, frumos, inteligent. Ce sa mai, un fel de Mary Sue in varianta masculina.
Ofta usor, neobservabil. Se plimbase peste tot, dar inca nu decise sa plece. O tura poate nu mai strica, mereu avea ceva nou de observat, de comentat. Astfel, se opri in fata unui tablou pictat in monocromie. Se holba la el si dupa il admira, dar apoi revenea la holbat, ca si cand ar fi incercat sa gaseasca cate o colorație ce sta ascunsa in spatele uneia singure.
''Interesant'' isi repeta in gand, caci alte cuvinte nu ii mai veneau. Fu brusc oprit din asa zisa visare de niste trecatori. O fata mai zvapaiata se lovise de umarul sau, apoi isi ceru scuze, cu o expresie nervoasa, dar asta pana cand zari chipul baiatului. Atunci rosi usor si ii zambi bland, scuzandu-se si privindu-l ca si cum ar vrea sa continue o discutie. Era in firea lui sa vorbeasca frumos tuturor, dar acum pur si rudimentar nu avea chef. Mormai un ''nu e nici o problema'', apoi i-a intors pur si simplu spatele, intr-un mod nerusinat. Nu fusese invatat sa se poarte asa, mai ales cu fetele, dar toti avem momentele noastre, nu?
_________________
|
|
|
|
|
|
|
 |
  |
|
  |
 |
Hyun-Su

Boboc

Data inscrierii: 08/Aug/2011
Mesaje: 3
|
|
În mintea lui, începuse să se certe singur. Şi pentru ce? Pentru un comportament nepotrivit unui nobil ca el. Trebuia să se poartă frumos, mai ales cu o fată, aşa cum fusese învăţat. Niciodată nu a înţeles chestia cu fetele. Chiar trebuie să te porţi aşa elegant cu toate? Chiar dacă majoritatea sunt sau vor să pară fragile, el considera ca o fată trebuie să fie şi mai intensă decât un bărbat ca sa poată supravieţui într-o societate ca a lor. Asta dacă nu avea cine ştie ce familie putred de bogată, respectată şi servită de perfect toţi, inclusiv nobili, ducele şi duci, regi, regine, şi aşa mai departe.
Din dou a oftat. Nu mai ştia ce să facă. Să plece sau să rămână aici? Dacă pleca, ori se ducea să se întâlnească cu cine ştie ce snob, ori la casa lui de la marginea oraşului. Acolo se afla o vilă, alături un izvor. Era ca un colţ de rai, iar întreg decorul îl ajuta pe Hyun-Su mereu fiindcă îi dădea inspiraţie şi altfel era în situație să termine măcar un capitol din noul lui roman poliţist. Gândurile lui încălcite, ce i se învârteau aiurea prin cap, fură brusc blocate de prezenţa unui domn. Nu-l cunoştea, anume nu-i ştia numele, dar chipul i se părea suficient de cunoscut. Ori era el prea comun, ori sigur îl mai văzuse pe la vreo petrecere, deşi s-ar fi bazat mai mult pe a doua variantă. La petrecerile din societatea lor se aduna toată lumea, vorbeau între ei toată noaptea, se îmbătau şi se distrau împreună aşa cum fac snobii, dar următoarea zi nimeni nu-şi mai aducea aminte nici măcar cu cine stătea la masă. Sau cel puţin aşa era în cazul băiatului.
Nu stătu să-l analizeze complet, aşa cum făcea de obicei cu ființele noi. În schimb, fu prudent la privirea lui ce părea să se îndepărteze din aria tabloului pictat în monocromie. Poate că nu îi plăcea. Personaj, pe Hyun-Su în atrăgea. Fiind pictat într-o singură culoare, părea foarte simplu. Mai mult culori l-ar fi confecționat aproape să aibe dureri de cap.
- Este chiar păcat să ignoraţi o capodoperă ca asta în favoarea unui perete alb, ce probabil a fost văruit de un domn al cărui nume nu-l vom şti niciodată, a spus el, şi a chicotit uşor. Deşi toate cuvintele lui ar fi putut părea a un fel de ceartă, dar nu şi pe tonul pe care el l-a folosit. Păruse mai mult că glumise, sau ceva în genul, cu motivul de a intra în vorbă. Gura lui s-a închis brusc atunci, de abia i se mai putea auzi respiraţia. Aştepta curios reacţia personajului din dreapta lui. Ei, bineînţeles că va răspunde politicos, pentru că toţi făceau aşa. În această lume în care trăiau ei, tot ce făceau oamenii era pentru aparenţe. Niciodată nu-şi dezvăluiau veridică personalitate. Unii puteau să aibe chiar mâine înmormântarea celei mai dragi persoane, căci oricum azi ar fi zâmbit şi ar fi fost galant, numai ca să nu-şi arate sentimentele, pentru că cei cu sentimente erau socotiţi nişte oameni slabi şi astfel se profita de pe urma lor foarte uşor.
_________________
|
|
|
|
|
|
|
 |
  |
|
  |
 |
Jung

Administrator

Data inscrierii: 07/Aug/2011
Mesaje: 20
|
|
Nici eu nu realizasem cat de mult am stat blocat in fata unui simplu perete, in locul culorii acelea puternice, preferam ceva atat de banal, era chiar nepotrivit. Nu-mi placea, nici eu nu mai stiam ce vroiam, in sinea mea parca imi faceam de întocmai morala, desi in exterior, c-un aer actoricesc... eram atat de napasator. Eram mai mult decat un negentleman, ba chiar ma speria si gandul cand ma comparam cu clasa de jos. De ce pare un lucru atat de simplu, totusi atat de greu?
Am auzit morala usoara a strainului ce parea ca mi-ar fi explodat in timpane. Da, se pare ca nu eram atat de ascuns pe cat vroiam eu sa fiu. Lumea necunoscuta isi dadea seama unde ma uit eu.
Mi-am intors ochii catre tablou, aranjandu-mi putin maneca acelei camasi de pe mine, imi parea cam sifonata si cautam sa raspund cat de cat brunetului.
- Aveti dreptate signore! nu am putut minti aici, constientizasem si eu greseala mea infantila.
- Dar exact ca si pictorul si lucratorul a muncit cu o singura culoare, nu-i asa? Daca el nu si-a expus opera 'imbracata' in rame, sau pe-o panza dreptunghiulara, ori patrata, asta nu inseamna ca trebuie sa fie neaparat ignorata. A avut ghinionul ca unealta lui sa fie varul si peria, in schimbul panzei si pensonului.
Ah, iar imi intrase latura vorbareata in voce si toate invataturile se invarteau in mintea mea. Poetii, pictorii, scriitori, compozitorii imi invadau chiar si gandurile personale. Era clar ca in interiorul meu era nebunie.
Mi-am dus privirea inspre cel cu care conversasem, avand un zambet pe chip, nu la fel fortat ca precedentul, dar nici real nu era.
- Am dreptate, signore?
Inauntrul meu ma aprobam singur, desi trebuia sa recunosc ca daca dadeam mai multa importanta tabloului, chiar de întâia oara, fata de cat am dat starii mele de spirit, poate ma calmase de prima data. Chiar era neîntrecut surprins, formele, umbrele, uneori ma uimeau artistii si ii vedeam intr-un fel mai liberi fata de noi, fiindca ei prin operele lor, isi puteau expune sentimentele, starile, gandurile, in timp ce noi, care nu suntem inzestrati cu aceste talente, trebuia sa ne chinui si sa ne macinam.
Iar mi-am dat privirea prin alta parte, de data aceasta pe undeva pe la marginea tabloului, mi-a ajuns o simpla analiza neobservabila a celuilalt, ca sa-mi dau seama ce fel de persoana e. La urma-urmei cu lucrurile astea am fost invatat.
- Va pasioneaza arta? am intrebat curios, desi ar fi fost prostesc sa se afle aici si sa admire tabloul, doar pentru 'a-si gasi treaba'.
Intr-un fel si aceasta era o lume unde te puteai detasa, insa nu era pentru mine cand ma simteam rau, deveneam mai ceva ca acei critici infumurati de arta si uneori asta imi mai scapa cand un tablou imi facea starile si mai puternice.
_________________
|
|
|
|
|
|
|
 |
 |
Pagina 1 din 1
|
|
 |
|